Partidul Social Democrat a afirmat, miercuri, că există „suspiciuni rezonabile" cu privire la utilizarea unor fonduri ilegale pentru finanțarea campaniei lui Nicușor Dan.
Campania lui Nicușor Dan, sub lupa PSD. Suspiciuni de finanțări controversate
„Refuzul repetat al lui Nicușor Dan de a prezenta identitatea finanțatorilor săi, care i-au dat sume enorme de bani, până la pragul maxim de 200 de salarii minime pe economie, ridică suspiciuni rezonabile că aceste fonduri provin din surse controversate. Dacă nu ar avea nimic de ascuns în această chestiune, Nicușor Dan nu ar fi avut motive să refuze cu încăpățânare să prezinte sursa acestor bani. Legea chiar îl obligă să prezinte identitatea celor care au i-au dat sume mai mari de 10 salarii minime pe economie, respectiv peste 40.500 de lei”, se susține într-un comunicat al PSD.
De asemenea, PSD a subliniat că Nicușor Dan are datoria să demonstreze, înainte de alegeri, că sursele de finanțare ale campaniei sale, plătite din fonduri publice, nu sunt parte a unui mecanism de spălare de bani pentru susținătorii săi.
„Cetățenii au dreptul să știe, înainte de vot, nu ulterior, că banii din care a fost finanțată campania lui Nicușor Dan nu provin de la actori statali străini, din contracte controversate cu Primăria Capitalei, din trafic de droguri sau din alte afaceri ilegale. Nicușor Dan are obligația să probeze public, înainte de vot, nu ulterior, că finanțarea campaniei sale, decontate din bani publici, nu reprezintă un mecanism de spălare de bani pentru finanțatorii săi. În lipsa transparenței primarului general, oricare dintre aceste ipoteze este posibilă”, a mai susținut PSD, în comunicat.





