money.ro
Actualitatemoney.ro

Campionatul Olandei: Ajax s-a distrat cu liderul PSV

Publicat la 20.03.2007, 12:57:53

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Campionatul Olandei: Ajax s-a distrat cu liderul PSV

Cu internaţionalii olandezi Huntelaar, Sneijder şi Babel în zi de graţie şi cu românul Ogăraru, din nou titular, Ajax a surclasat liderul PSV, 5-1 chiar la Eindhoven, şi a relansat lupta pentru titlu în Eredivisie.

13 ani a aşteptat Ajax pentru o nouă victorie pe Philips Arena împotriva rivalei de moarte PSV Eindhoven. Aşteptarea a meritat însă pentru lăncieri, care au punctat de două ori încă din prima repriză a derby-ului de duminică, prin Huntelaar şi Sneijder.

Liderul PSV a redus din handicap în minutul 68 prin fostul atacant al Ajaxului, Kluivert, însă finalul a fost de coşmar pentru echipa lui Ronald Koeman.

Golgeterul Huntelaar, în minutul 72, Gabri, un minut mai târziu, şi danezul Kenneth Perez cu un minut înainte de final au mărit proporţiile scorului la 5-1 pentru Ajax.

În urma răsunătoarei victorii cu PSV, Ajax s-a apropiat de liderul Eindhoven la cinci puncte. Echipa lui Ogăraru a urcat chiar pe locul 2 şi are două puncte mai mult decât AZ Alkmaar, doar 0-0 pe terenul codaşei Heracles Almelo.

Foto: www.ajax.nl

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite