Când contribuabilul se bucură (iar!) de prezumția de vinovăție
Publicat la 17.07.2017, 05:30:20
Se porneşte de la prezumţia că marea majoritate a contractelor cu timp parţial sunt rezultatul unui comportament evazionist. Măsura pare una contra-intuitivă la prima vedere. Astfel, legiuitorul consideră că impunând o sarcină fiscală mai mare pentru venituri în zona gri, gradul de colectare va creşte. Este posibil ca o parte dintre aceste contracte să mascheze joburi full-time? Este, însă nu ştim câte şi nici care ar fi efectul asupra acestor locuri de muncă (e.g. s-ar păstra?) dacă sarcina fiscală salarială ar fi declarată şi plătită integral. Pentru a identifica dacă este o formă de evaziune, există autorităţi de control. Cu toate acestea, se preferă o prevedere generală deoarece, ca în multe alte situaţii, statul pare că îşi recunoaşte slaba capacitate de administrare. În acelaşi timp supoziţia că, automat, după aplicarea unei astfel de măsuri, toate contractele vor fi menţinute şi sumele presupus a fi atrase în plus vor ajunge în buget, nu are nicio bază.
Citește mai departe pe CAPITAL.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Tot mai multe firme nu-și mai plătesc creditele garantate de stat. Cererile de plată către FNGCIMM au crescut de cinci ori

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
