Momentul exact al cumpararii poate sa fie amanat, chiar daca analiza fundamentala ne conduce la concluzia ca actiunea respectiva este subevaluata, pana cand evolutia pretului de piata ne confirma ipotezele. Mai pe scurt, asta inseamna ca nu este recomandabil sa cumparam o actiune aflata pe trend descendent, chiar daca din analiza fundamentala rezulta ca ea este subevaluata. Folosindu-ne de indicatiile oferite de analiza tehnica, vom astepta pana cand trendul descendent ia sfarsit si un nou trend ascendent incepe sa se manifeste in piata. Procedand in acest fel, nu numai ca vom putea cumpara chiar mai ieftin decat am fi crezut initial, dar vom fi feriti si de a imobiliza fondurile o perioada mai lunga de timp intr-un activ care, pentru moment, nu confirma asteptarile noastre. Alegerea momentului de vanzare se realizeaza pe un rationament similar, dar exact opus.
Vom decide sa vindem atunci cand pretul actiunilor creste si atinge niveluri la care acestea sunt deja supraevaluate pe termen scurt si mediu si cand analiza tehnica ne da indicatii clare ca trendul ascendent este pe cale sa se sfarseasca sau tocmai s-a inversat. Oricui i se intampla sa greseasca in estimarile pe care le face, sau chiar daca initial are dreptate pot apare intorsaturi neasteptate de situatie care sa rastoarne concluziile initiale.

