Care sunt câștigătorii Galei The Artist Awards 2020
Veste tristă la sfârșit de an pentru iubitorii muzicii tradționale românești. Model pentru generații de artiști, inconfundabilul Nicolae Sabău s-a stins din viață azi-noapte, la Spitalul Suport TBC din Baia Mare. Săptămîna trecută artistul fusese depistat pozitiv și internat la Spitalul Județean din aceeași localitate. Casa artistului din comuna Cicârlău, Maramureș a fost transformată în muzeu al artei şi cântecului popular, iar acesta a lăsat-o moştenire comunităţii pentru a promova ideea artei autentice.
”Era o fericire continuă, energie și lecție pentru noi toți cei care am uitat sau nu știm cum se trăiește cu adevărat! A fost un om emblemă, un om în adevăratul sens al cuvântului, o enciclopedie a bunătății, un tezaur! A fost uriaş pentru curajul său, pentru felul în care-a trăit o viaţă pornită de jos, din talpa satului, ajungând să fie iubit de-o Românie întreagă, pentru verticalitate, demnitate, trăinicie și repertoriul fenomenal pe care-l are, de la doine, la cântece de jale, despre mamă, tată, cântece de război sau tropotite reprezentative pentru Maramureșul istoric.Acest mare artist e mai mult decât un tezaur, e o veșnicie care va continua să inspire prin vitalitate și omenie. Nu a trăit simplu, dar tot ce a sădit în viața sa a fost ca un soi de împlinire a unui destin pe care nu l-a planificat, dar l-a îndeplinit, cu iscusință, de minune. Veșnicia a stat aproape de Nicolae Sabău, chiar acolo, la Cicârlău, în muzeul său, printre pozele și amintirile sale, pentru că el a stat în loc, sădindu-și România în piele și-n suflet, ca pe-un testament al ființei sale, cântul și costumul popular fiindu-i glia, țara, masa, neamul, mama, tata și toată existența. Nicolae Sabău a fost și va fi, pentru mine, o icoană a simplității. Iar folclorul românesc este bogat prin tot aportul adus de el, fiind singurul mare artist care a reprezentat cu cinste, peste 70 de ani, cinci zone folclorice distincte, toate din marele Maramureș! A fost veșnicia întruchipată a satului, un simbol românesc , peste toate, unul care nu va fi uitat niciodată și care sigur, dar sigur, va sta în loc de definiție a înaltului!”, și-a exprimat regretul Paul Surugiu Fuego, apropiat al veteranului artist.
”Vestea a picat ca un trăznet. Nicule, ai luat cu tine toate amintirile drumurilor noastre...ducând cântecul de-acasă , bucurând sufletele celor care ne ascultau....Să-ți fie drumul lin spre stele...şi Domnul să-ți odihnească sufletul în Sf. Lui Lumină ....Condoleanțe familiei şi tuturor celor care i-au ascultat cântecele , l-au îndrăgit ...!”(Sofia Vicoveanca)
”Vestea a picat ca un trăznet. Nicule, ai luat cu tine toate amintirile drumurilor noastre...ducând cântecul de-acasă , bucurând sufletele celor care ne ascultau....Să-ți fie drumul lin spre stele...şi Domnul să-ți odihnească sufletul în Sf. Lui Lumină ....Condoleanțe familiei şi tuturor celor care i-au ascultat cântecele , l-au îndrăgit ...!”(Sofia Vicoveanca)




