Potrivit unui comunicat al municipalităţii, urmare a avertizărilor emise de meteorologi, primarul general Sorin Oprescu a cerut operatorilor şi direcţiilor de specialitate din cadrul Primăriei Capitalei implicate în programul de deszăpezire să ia toate măsurile necesare astfel încât în Bucureşti să se poată circula în condiţii normale.
Astfel, în sectorul 1 sunt pregătite pentru intervenţie 78 de utilaje, existând totodată un stoc de 5.887 tone de material antiderapant, în sectorul 2 sunt 142 utilaje şi 4.600 tone material antiderapant, în sectorul 3 -70 de utilaje şi 3.000 de tone material antiderapant, în sectorul 4 - 84 de utilaje şi 4.009 tone material antiderapant, în sectorul 5 - 25 de utilaje şi 2.358 tone de material antiderapant, iar în sectorul 6 sunt 92 de utilaje şi 3.200 tone de material antiderapant.



