"Fara panica pe Titanic?", se intreaba publicatia Die Presse, referindu-se la imaginea pe care presedintele Romaniei a transmis-o luni in Austria. "Traian Basescu nu se sperie de ape involburate, el a fost multi ani capitan al flotei comerciale romane. Astazi, el este presedintele Romaniei si afiseaza o atitudine relaxata fata de furtunile provocate de criza economica", comenteaza Die Presse in editia de marti, citand declaratiile "sigure de sine" ale lui Traian Basescu, care a spus ca "Romania nu are nevoie de un pachet de salvare" nici din partea FMI si nici din partea UE.
"Aceste actiuni ar fi numai mijloace de prevenire si nu imprumuturi dictate de necesitate, asa cum s-a intamplat in Ungaria si Letonia, sustine presedintele Romaniei. Dovada este ca FMI nu a impus conditii drastice si ca nu trebuie scazute salariile functionarilor si nici pensiile. Cu toate acestea, nu protestau functionarii din Romania exact din aceasta cauza luni? Despre asta se pare ca Basescu nu stie nimic, dand vehement din cap", scrie cotidianul austriac.
Die Presse recunoaste ca Romania nu se afla inca in pragul naufragiului, dar sustine ca deja "s-a lovit de aisberg". "Din copilul-minune, cu rate de crestere incredibile, a devenit copilul-problema, care in scurt timp nu va mai avea capacitatea sa isi finanteze deficitul extern. In timp ce Basescu se chinuie sa faca atmosfera in Austria, cel mai mare investitor strain din Romania, delegatia FMI de la Bucuresti pregateste raportul necesar pentru acordarea celor 19 miliarde de euro - acei bani de care, dupa cum spune Basescu, Romania nici nu prea are nevoie", observa ironic Die Presse, amintind de faptul ca romanii au luat credite de la filialele Raiffeisen, Bank Austria si Erste, de faptul ca isi alimenteaza masina de la OMV, cumpara material pentru case de la Baumax si lucreaza in alte 4.000 de firme cu capital austriac. "Tara este dependenta de capital strain ca un pacient de la terapie intensiva de perfuziile sale", conchide cotidianul.
Si Wiener Zeitung pune accent pe faptul ca Traian Basescu a incercat sa asigure investitorii austrieci ca banii luati de la FMI si UE sunt numai o masura preventiva. "Asa cum a spus si seful statului, Heinz Fischer, vizita presedintelui Basescu intervine intr-o perioada 'sensibila si importanta'. Iar in acest moment situatia din Romania este intr-adevar 'sensibila'. Tara a fost lovita din plin de criza economica, iar acum are nevoie de aproape 20 de miliarde de la UE si FMI", relateaza ziarul.



