Peste 80% dintre companiile ale caror actiuni intra in componenta indicelui S&P 500, indice care monitorizeaza companiile reprezentative pentru fiecare dintre sectoarele industriale, au inregistrat scaderi drastice ale cotatiilor, potrivit datelor furnizate de Capital IQ si preluate de Business Week.
De la inceputul lunii octombrie a anului trecut, cand au atins valorile maxime, companiile pierzatoare din componenta indicelui S&P 500 si-au redus capitalizarea cu 19,2%, pierderile cumulate ridicandu-se la 2,3 trilioane de dolari (1,5 mld. euro), conform cotatiilor din 22 aprilie. Lista factorilor care au contribuit la aceasta situatie nu este deloc neglijabila, ca si amplitudinea efectelor acestora. Piata de capital americana s-a confruntat cu o criza a creditelor, o scadere a pietei de locuinte, preturi-record pentru petrol, preturi in crestere pentru metale, la care se mai adauga si o incetinire a cresterii economiei, cu perspective de recesiune la orizont.
In topul pierzatorilor de pe bursa americana figureaza companiile din sectorul financiar. Dintre cei 25 de pierzatori din componenta S&P 500, numarul companiilor din sectorul financiar se ridica la 16. Pe prima pozitie in topul declinurilor se afla banca de investitii Bear Stearns, ale carei actiuni au scazut cu peste 90% din luna octombrie a anului trecut, capitalizarea bancii preluate de JP Morgan reducandu-se cu 16,7 mld. dolari. Urmatoarele doua pozitii revin bancii National City, cu o scadere a cotatiilor de 76% si o capitalizare redusa cu 12,4 mld. $, urmata de cel mai mare asigurator de obligatiuni, Ambac Financial, ale carui actiuni au scazut cu 75%, conducand la o reducere a capitalizarii cu 5,24 mld. $. Pe locurile patru si cinci se afla grupul financiar CIT, ale carui cotatii au coborat cu 73%, conducand la o reducere a capitalizarii cu 5,6 mld. $, respectiv furnizorul de credite ipotecare Countrywide Financial, care a inregistrat o scadere de circa 71% a titlurilor sale si o reducere a capitalizarii cu 7,88 mld. $.
Urmatoarea categorie afectata serios de criza din Statele Unite a fost constituita de constructorii de locuinte. Cea mai grava criza a sectorului rezidential din ultimii 70 de ani a redus capitalizarea constructorilor de locuinte care intra in componenta indicelui S&P 500 cu 67%, transformand titlurile acestora in actiuni mici, potrivit Bloomberg. Capitalizarea totala a constructorilor de locuinte din componenta S&P 500 a ajuns la 16 mld. $, cu 67,5% mai mica decat maximul atins in luna ianuarie a anului 2006, de 49,2 mld. $. Reducerea capitalizarii acestora ar putea fi urmata si de eliminarea lor din indicii care monitorizeaza cele mai mari companii americane, cum ar fi S&P 500 si Russell 1000. “In cazul in care capitalizarile lor au scazut dramatic, procesul nostru (de revizuire a componentei indicilor Russell - n.red.) va reflecta aceasta”, a declarat Steve Claiborne, purtatorul de cuvant al Russell Investment Group.





