Visul preşedintelui seamănă astăzi mai mult cu un coşmar: guvernul de care s-au legat nu numai speranţele sale dar şi ale românilor nu mai există. Un guvern stabil, cel mai puternic din ultimii 20 de ani cu o majoritate de 70% în Parlament se pregătea să dea piept cu cea mai gravă criză de după 1930. Se impuneau măsuri drastice şi rapide. Câte din ele s-au aplicat? Nu prea multe.
Pentru a începe cu lucrurile bune, cea mai importantă măsură pozitivă conform oamenilor de afaceri a fost introducerea mecanismului privind plata TVA-ului. Nu este însă o măsură fără cusur. La capitolul decizii pozitive, oamenii de afaceri includ şi măsurile privind acordarea ajutoarelor de minimis şi creşterea plafonului de garantare a IMM-urilor.
Să trecem acum la iniţiative bune, dar amânate: neimpozitarea profitului reinvestit, capitalizarea CEC-ul, regândirea programul Rabla, în sensul majorării primei de casare. Urmează acum partea cea mai neplăcută şi din păcate cea mai consistentă... măsuri cu impact negativ. La scurt timp de la preluarea mandatului guvernanţii au anunţat că nu mai pot onora promisiunile electorale de majorarea a salariilor profesorilor cu 50%.
Aproape în acelaşi timp, venea şi schimbarea de macaz, primele măsuri de austeritate menite să conseve creşterea economică pe baza căreia fusese construit, bugetul nerealist pentru 2009. Premierul îşi desfiinţa cancelaria şi promitea tăierea cheltuielilor cu 20% în toate ministerele. Au urmat cresterea CAS-ului, majorarea accizelor la tutun si alcool şi, cea mai proastă măsură - introducerea impozitului minim. Guvernului Boc a promis că va aloca 20% din buget pentru investiţii. Banii nu se văd nici în ziua de azi.
Privit iniţial ca o "centura de siguranţă", împrumutul de la FMI a devenit singura "mască de oxigen" a României. Sigur, rămâne întotdeauna soluţia fondurilor europene, dar, în foarte scurt timp şi acest obiectiv primordial a fost lăsat deoparte. Sub presiunea FMI au venit şi legea salarizarii unice, reforma pensiilor şi scăderea cheltuielilor bugetare. Făcute în grabă şi acestea au mari lacune.
Pe lista de aşteptare se află legile privind parteneriatul public-privat, funcţionarea holdingurilor, a activităţii de lobby şi a start-up-urilor, cunoscute ca firmele de un euro.
Pentru a începe cu lucrurile bune, cea mai importantă măsură pozitivă conform oamenilor de afaceri a fost introducerea mecanismului privind plata TVA-ului. Nu este însă o măsură fără cusur. La capitolul decizii pozitive, oamenii de afaceri includ şi măsurile privind acordarea ajutoarelor de minimis şi creşterea plafonului de garantare a IMM-urilor.
Să trecem acum la iniţiative bune, dar amânate: neimpozitarea profitului reinvestit, capitalizarea CEC-ul, regândirea programul Rabla, în sensul majorării primei de casare. Urmează acum partea cea mai neplăcută şi din păcate cea mai consistentă... măsuri cu impact negativ. La scurt timp de la preluarea mandatului guvernanţii au anunţat că nu mai pot onora promisiunile electorale de majorarea a salariilor profesorilor cu 50%.
Aproape în acelaşi timp, venea şi schimbarea de macaz, primele măsuri de austeritate menite să conseve creşterea economică pe baza căreia fusese construit, bugetul nerealist pentru 2009. Premierul îşi desfiinţa cancelaria şi promitea tăierea cheltuielilor cu 20% în toate ministerele. Au urmat cresterea CAS-ului, majorarea accizelor la tutun si alcool şi, cea mai proastă măsură - introducerea impozitului minim. Guvernului Boc a promis că va aloca 20% din buget pentru investiţii. Banii nu se văd nici în ziua de azi.
Privit iniţial ca o "centura de siguranţă", împrumutul de la FMI a devenit singura "mască de oxigen" a României. Sigur, rămâne întotdeauna soluţia fondurilor europene, dar, în foarte scurt timp şi acest obiectiv primordial a fost lăsat deoparte. Sub presiunea FMI au venit şi legea salarizarii unice, reforma pensiilor şi scăderea cheltuielilor bugetare. Făcute în grabă şi acestea au mari lacune.
Pe lista de aşteptare se află legile privind parteneriatul public-privat, funcţionarea holdingurilor, a activităţii de lobby şi a start-up-urilor, cunoscute ca firmele de un euro.
