Sondajul a fost efectuat la finele lunii octombrie în rândul a 172 de manageri de la tot atâtea companii din România, majoritatea private, care "au avut succes" în contextul crizei economice globale din ultimii ani, scrie MEDIAFAX.
Puţin peste jumătate dintre companiile vizate au acţionariat românesc, iar 47% au acţionariat străin; 13% sunt listate la bursă, 5% sunt controlate de stat, iar alte 5% sunt deţinute de fonduri de capital privat. Aproape o cincime - 19% - au avut venituri de peste 100 milioane euro în ultimul an fiscal încheiat, 8% între 50-99,9 milioane euro, 47% între 10-49,9 milioane euro, 22% între 1-9,9 milioane euro, respectiv 5% sub 1 milion euro.
Toate sectoarele economiei sunt reprezentate în rândul respondenţilor, cu ponderi mai ridicate pentru industrie şi manufactură, retail şi comerţ, industrie alimentară şi agricultură, respectiv servicii.
Majoritatea companiilor participante la sondaj, respectiv 70% dintre acestea, fac afaceri de tip business to business, 26% lucrează direct cu consumatorii, iar 4% au afaceri cu statul, scrie MEDIAFAX.
Întrebaţi care a fost prima reacţie la criza financiară globală, 34% dintre managerii intervievaţi au indicat reducerile de costuri, 23% creşterea productivităţii, 16% restructurarea activităţii, respectiv 11% dezvoltarea de noi produse. Un procentaj de 5% dintre companii au încercat să-şi consolideze poziţia pe piaţă prin fuziuni şi achiziţii, iar alte 5% s-au orientat către atragerea de fonduri europene.
Totodată, 38% dintre manageri plasează controlul costurilor printre principalii factori care au determiant succesul companiei lor în criză, 15% indică inovaţia, 12% atragerea şi reţinerea angajaţilor performanţi, 10% restructurarea, respectiv 9% creşterea productivităţii.
Puţini respondenţi cred că factori ca ajustarea strategiei de preţuri, motivarea angajaţilor, calitatea produselor şi serviciilor sau relaţiile cu clienţii au contribuit semnificativ la performanţele companiilor în perioada crizei.
Care este cea mai frecventă strategie de criză a companiilor din România
Publicat la 21.12.2011, 12:43:05
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
