În cadrul reuniunii au fost discutate chestiuni ce ţin de domeniul economic, asigurarea securităţii energetice şi alimentare, prin promovarea proiectelor comune în aceste domenii, potrivit unui comunicat al executivului de la Chişinău. La finalul summitului, şefii delegaţiilor oficiale au semnat un set de documente ce vizează cooperarea în diverse domenii, inclusiv în domeniul industriei, culturii şi turismului.
Analiştii de la Chişinău sunt însă sceptici în privinţa viabilităţii acestei organizaţii şi a beneficiilor pe care le aduce Republicii Moldova. 'CSI este o organizaţie muribundă, construită pentru a satisface interesele Moscovei în spaţiul ex-sovietic', a declarat pentru Agerpres analistul politic Anatol Ţăranu. Totuşi, potrivit analistului citat, părăsirea acestei organizaţii ar comporta anumite riscuri pentru Republica Moldova, deoarece ar provoca iritarea Rusiei.


