money.ro
Piețe financiareDegeratu Claudiu

Cariera şi viaţa lui Mitt Romney

Publicat la 07.11.2012, 00:55:22

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cariera şi viaţa lui Mitt Romney

Willard Mitt Romney s-a născut pe 12 martie 1947 la Detroit, în statul Michigan. A fost mezinul familiei formate de George W. Romney, fost guvernator de Michigan şi Lenore, casnică. Romney a crescut în Bloomfield Hills şi a învăţat la prestigioasa „Cranbrook School.” După doi ani petrecuţi ca misionar mormon în Franţa, Romney a studiat dreptul la Brigham Young University.

 

A urmat apoi cursurile Universităţii Harvard, unde a obţinut, în 1975, o dublă specializare: în drept şi administrarea afacerilor. S-a căsătorit în 1969 cu Ann Davies, cu care are cinci copii. El şi familia sa sunt membrii „Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă”, cunoscută şi sub numele de Biserica Mormonă. Prima experienţă politică a lui Mitt Romney a fost candidatura pentru senatul din Massachussets în 1995, când a fost învins de Ted Kennedy. A intrat cu adevărat în vizorul opiniei publice naţionale în 1999, când a preluat preşedinţia Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice de la Salt Lake City. Succesul acestora i-au asigurat o imagine favorabilă în mass-media.

 

Romney n-a pregetat să-şi folosească noua imagine pentru a intra în politică şi a obţinut postul de Guvernator al statului Massachusetts după alegerile din 2003. Mitt Romney a avut mereu ambiţia de a fi noua imagine a Partidului Republican. În campania din 2008 a sfârşit, însă, prin a-l susţine pe John McCain, pe care îl considera "un adevărat erou american" şi "omul capabil să conducă ţara într-o perioadă dificilă", deşi îl criticase adesea iar relaţiile dintre ei erau destul de reci. Romney şi-a anunţat oficial participarea la actuala campanie prezidenţială pe data de 2 iunie 2011, la o fermă din New Hampshire. Încă de la început, Romney a fost considerat favorit pentru nominalizarea republicanilor.

 

Bătălia principală a fost cea cu Rick Santorum, însă Romney şi-a asigurat rapid numărul de delegaţi necesar nominalizării. Dezavantajat de religia sa mormonă în ochii multor creştini evanghelici, candidatul republican a afişat o poziţie utraconservatoare în problemele sociale, precum imigraţia, o poziţie dură în ceea ce priveşte politica externă şi una ortodoxă în chestiunile economice. Cândva favorabil dreptului la avort, Romney cere în prezent interzicerea acestuia şi se declară un apărător al valorilor familiale tradiţionale. Nu fumează şi nu bea alcool sau cafea, şi nici măcar ceai, în virtutea valorilor proclamate de Biserica Mormonă, considerată eretică de majoritatea bisericilor evanghelice creştine. Dar nu pe aceste "calităţi" se bazeată candidatul republican.

 

Mitt Romney speră că, datorită experienţei sale în afaceri, a reuşit să-i convingă pe alegători că se poate ocupa de relansarea economică a Statelor Unite mult mai bine decât preşedintele în exerciţiu.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite