Carlsberg A/S a înregistrat o creştere masivă a profitului din al patrulea trimestru, rezultatul fiind sprijinit de achiziţia de active ce au aparţinut Scottish & Newcastle Plc, relatează Bloomberg.
Profitul net a urcat la 124 milioane coroane daneze (21 milioane dolari), comparativ cu un profit de 37 milioane coroane în aceeaşi perioadă din 2007. Analiştii mizau pe un profit de 110 milioane coroane daneze.
Compania estimează că profitul net din 2009 va depăşi 3,5 miliarde coroane daneze, în creştere faţă de 2,63 miliarde coroane, în 2007. Producătorul danez de bere a plătit circa 6,1 miliarde dolari pentru activele deţinute în Scottish & Newcastle Plc.
În 2007, profitul producătorului de bere a fost de 5,3 miliarde coroane.





