Pentru cursele internaţionale CarpatAir, ce vor fi inaugurate la Craiova începând din 23 martie, au fost deja făcute rezervări şi această companie a promis că va face escală aici chiar şi pentru un singur pasager, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
CarpatAir are deja înscrieri, informează NewsIn. "De curând am primit chiar şi o solicitare din partea reprezentanţilor oamenilor de afaceri italieni, pentru o cursă cu opriri în mai multe localităţi din Italia. Vom lua în considerare această cerere şi vom stabili cu reprezentanţii companiei toate detaliile“, a spus Prioteasa.
Prioteasa a adăugat că preţurile biletelor nu au fost încă anunţate, dar în cel mai scurt timp reprezentanţii companiei aeriene le vor face cunoscute. Din luna martie vor începe şi cursele externe, călătorii putând să plece spre Florenţa, Stuttgart sau Frankfurt, direct din Craiova. Orarul decolărilor şi al aterizărilor a fost realizat în concordanţă cu cursele externe ale aeroportului Otopeni, pentru ca pasagerii să beneficieze de cele mai rapide legături, informează NewsIn.





