money.ro
Actualitatemoney.ro

Carpatica: Fiecare unitate are o ţintã privind numãrul de clienţi pe care sã-i ia de la concurenţã

Publicat la 12.07.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Carpatica: Fiecare unitate are o ţintã privind numãrul de clienţi pe care sã-i ia de la concurenţã

“Carpatica este pe plus în primul semestru al anului, profitul fiind de circa două ori mai mare decât ce aveam previzionat pentru perioada în cauză. Am avut un trimestru al II-lea foarte bun, după ce strategia de a prelua clienţi de la alte bănci a avut rezultate notabile. În plus, ne-am concentrat puternic pe acordarea de finanţări către IMM-uri, dar, în acelaşi timp, ne-am păstrat baza vechilor clienţi”, a declarat Hoanţă.
La sfârşitul primului trimestru din 2009, Banca Carpatica a raportat pierderi de 11,6 mil. lei (2,7 mil. euro), iar la nivelul întregului an conducerea băncii îşi bugetase un profit net de 6,7 mil. lei (aproape 1,6 mil. euro).

“Am dat targeturi lunare la unităţile teritoriale în privinţa atragerii unui număr minim de clienţi de la alte bănci. În general, acestea nu sunt mari, tocmai pentru a putea fi îndeplinite, şi diferă în funcţie de potenţialul economic al zonei în care se află unitatea”, a spus şeful BCC.
Acesta a precizat că banca s-a axat pe atragerea unor clienţi deja existenţi ca urmare a dificultăţilor pe care băncile le întâmpină în a atrage start-up-uri pe creditare. “Vizăm în special clienţi care chiar îşi pot permite un credit, deoarece ar fi fost simplu, dar totodată greşit, să luăm clienţii «rău-platnici» pe care competitorii nu îi mai doreau”, a mai adăugat Hoanţă. BCC nu s-a înscris în programul “Prima Casă”, în condiţiile în care conducerea băncii consideră exigenţele proiectului ca fiind prea dure pentru instituţiile de credit ce vor să rămână profitabile.
“Ne-am stabilit ca scop să dăm credite cu dobânzi competitive. Dobânzile de la «Prima Casă» sunt sub piaţă şi nu ne permitem să facem subvenţionări sociale. Foarte puţine bănci vor putea să îndeplinească condiţiile acestui program”, a declarat Hoanţă.

Printre măsurile anticriză adoptate în primul semestru de şefii Carpatica se află renegocierile de chirii în majoritatea unităţilor, precum şi oprirea angajărilor cu excepţia centralei, acolo unde urmează să mai fie aduse alte 50 de persoane, din totalul de 80 propus pentru acest an. În plus, banca va începe un program de restructurare a creditelor către populaţie, după ce, până în prezent, acestea s-au efectuat numai în cazul firmelor, acolo unde s-a făcut restructurare pentru 1% dintre clienţi, ceea ce reprezintă 4% din valoarea soldului total.

La sfârşitul lunii mai, Banca Carpatica avea circa 450.000 de clienţi, dintre care, pe partea de împrumuturi, 8.000 de IMM-uri şi 4.000 de clienţi corporate. Ponderea creditelor acordate persoanelor fizice este de 14% din totalul împrumuturilor.

Activele BCC au urcat cu 30% în S1, ajutate în special de avansul consemnat din depozitele de la populaţie, în vreme ce soldul creditelor a stagnat.

Aproape 8% din activele băncii reprezintă plasamentele în titluri de stat. Pentru a doua jumătate a anului, Nicolaie Hoanţă spune că banca pe care o conduce îşi va continua politica de reducere a costurilor, în condiţiile în care acesta s-a arătat sceptic în privinţa unei reveniri a trendului economic mai devreme de 2010.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite