Carrefour, Cora şi Kaufland, pasibile de amenzi pentru trucarea promoţiilor
Publicat la 19.09.2016, 08:24:07
„Suspiciunea noastră este că, în cazul promoţiilor, modul cum acestea se organizau face să fie redusă concurenţa. Pe de o parte, se încearcă obţinerea de exclusivităţi în cazul promoţiilor: când ai o promoţie în magazin să nu aibă şi alţii, ceea ce înseamnă că preţul nu poate să scadă în egală măsură în alte magazine. Pe de altă parte, se pun anumite limite: cât de mult pot să scadă preţurile în cadrul promoţiilor. E o investigaţie în derulare care se va finaliza, cred, la sfârşitul acestui an. Dacă se constată încălcarea legii, evident, sancţiunile vor fi mari, pentru că sunt companii foarte mari. Nivelul de plecare este de gravitate medie, ceea ce înseamnă între 2 şi 4 % din cifra de afaceri“, a declarat ieri pentru ZF Bogdan Chiriţoiu.
La mijlocul lunii iulie a acestui an, Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor a adus câteva modificări Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, măsuri care vizează îmbunătăţirea relaţiei retailer-producător agricol şi echilibrarea raportului de putere dintre cele două enitităţi.
Una dintre cele mai importante modificări aduse înterzice oricărui comerciant să solicite furnizorului să nu vândă altcuiva mai ieftin, o măsură despre care Bogdan Chirţoiu crede că este „probabil un lucru bun“, deşi admite că atunci când nu exista această interdicţie, o clauză de acest gen ar fi avut ca efect restrângerea concu-renţei. „Noi nu am considerat-o ilegală (condiţia contractuală prin care supermarketurile puteau cere furnizorilor să nu vândă altcuiva mai ieftin- n.red.) pe argumentul ca niciun lanţ din România nu e atât de mare, pe criteriile şi în termenii noştri, încât să considerăm că are o poziţie dominantă. Pe de altă parte, da, o clauză de genul acesta restrânge concurenţa pentru că spune: „nu da nimănui mai ieftin decât îmi dai mie, ceea ce evident prin definiţie impiedică pe producător să dea la un preţ mai mic unui alt magazin, deci un efect de limitare a concurenţei are. Repet, nu am considerat-o ilegală totuşi pentru că niciun lanţ de magazine nu e atât de mare încât să considerăm că are poziţie dominantă. Faptul că e interzis prin altă lege decât cea a concurenţei e probabil un lucru bun“, a spus preşedintele Consiliului Concurenţei.
Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi în valoare totală de 11 milioane de euro de la începutul anului până acum şi se aşteaptă ca în 2016 să finalizeze un număr record de 30 de investigaţii. Cel mai recent sancţionat retailer este Dedeman, care a primit o amendă de peste 4 mil. euro pentru înţelegeri anticoncurenţiale ce vizează fixarea preţurilor de revânzare a centralelor termice şi a boilerelor.
Articole înrudite
Actualitate
Alertă DNSC: Românii sunt păcăliți prin SMS-uri false despre amenzi de parcare

Actualitate
Zeci de amenzi și dosare penale pentru protestele din zona Arestului Central

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Cele mai citite
- 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
- 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
- 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
- 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
- 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley
Newsletter zilnic money.ro
Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.
