Oferta Casa de Bucovina este a doua din acest an, dupa cea a societatii Transgaz, care va incepe saptamana viitoare.
Compania va derula, in perioada 4 decembrie-11 ianuarie, oferta publica initiala pentru listarea la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), dupa ce Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat prospectul final. Compania ofera 45,5 milioane de actiuni la un pret de 0,2 lei/actiune. Societatea vrea sa se coteze la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), pentru ca are proiecte de dezvoltare, care necesita investitii de doua milioane de euro, potrivit declaratiilor reprezentantului SIF Muntenia in Consiliul de Administratie al societatii sucevene, Teodor Mihaescu, date in septembrie pentru Business Standard.
Casa de Bucovina are un teren de circa 24 de hectare, la marginea orasului, impreuna cu primaria, unde societatea vrea sa dezvolte o zona de agrement. La randul ei, Primaria Gura Humorului pregateste un proiect pentru obtinerea de fonduri structurale de 6,5 mil. euro.
O parte dintre bani vor fi alocati pentru ridicarea unei partii de schi. Afacerile companiei au fost in urcare in ultimii patru ani, cea mai mare rata de crestere raportand-o in 2004, cand a obtinut o cifra de afaceri de 1,01 mil. euro.





