money.ro
Actualitatemoney.ro

Casa Radio va fi transformata in cel mai mare Mall din tara

Publicat la 20.09.2006, 10:46:21

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Casa Radio va fi transformata in cel mai mare Mall din tara
Casa Radio va fi transformată în cel mai mare Mall din ţară. După ani de zile de negocieri, Guvernul şi compania care va construi complexul Dâmboviţa Center, au ajuns la un acord. Lucările ar putea începe în primăvara anului viitor şi vor dura aproximativ 5 ani. 
După 2 ani de negocieri şi incertitudini, Guvernul şi compania turcă interesată de reamenajarea Casei Radio au ajuns la un acord pentru începerea lucrărilor. Constructorul a găsit un finanţator credibil, cu o bogată experienţă în domeniu care să contribuie la transformarea Casei Radio. S-a convenit ca investiţia finală în proiectul Dâmboviţa Center să fie de 160 de milioane de euro. În plus, s-a decis majorarea participaţiei statului la acest proiect cu 5 procente, până la 15 la sută.
Laszlo Borbely, ministrul delegat pentru Lucrări Publice a descris viitorul proiect: 'Va fi hotel, vor fi clădiri rezidenţiale, clădiri de birou, zone de agrement, deci va fi o zonă, eu sper, foarte agreabilă pentru bucureşteni. (...)Noi putem semna imediat , cam în două săptămâni, actul adiţional.'
În complexul Dâmboviţa Center va fi construită şi o clădire de birouri destinată unor instituţii ale administraţiei publice centrale.
 'Statul român dă în concesiune pe 49 de ani. După 49 de ani, toată investiţia revine statului român. Probabil în 4 - 5 ani se va finaliza tot complexul.' a completat Laszlo Borbely
Constructorul complexului imobiliar a avut trei luni la dispoziţie pentru a convinge autorităţile române că dispune de suma necesară pentru reamenjarea Casei Radio. În caz contrar, contractul semnat în anul 2003 cu fostul Guvern urma să fie reziliat.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite