Locuinţele sociale pentru familiile evacuate din casele naţionalizate vor fi construite, din acest an, din fondurile obţinute în urma privatizărilor, MTCT urmând să primească două procente din fondurile respective pentru acest program, a declarat, joi, ministrul Laszlo Borbely.

"În fiecare an, potrivit Legii 10/2001 Ministerul Finanţelor trebuie să aloce 2% din fondurile de privatizare pentru construirea imobilelor pentru familiile evacuate. Cu toate că prevederea există din 2001, până acum aceşti bani nu s-au alocat. Banii respectivi s-au folosit pentru altceva, nu în acest scop", a spus ministrul delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului Laszlo Borbely.

Ministrul delegat a adăugat că a trimis o adresă către Ministerul Finanţelor în legătură cu cheltuirea acestor fonduri şi a avut şi o întâlnire cu ministrul finanţelor Sebastian Vlădescu. "În acest an se va aplica această prevedere şi sperăm să primim 2% pentru construcţia de locuinţe din cei peste 2,3 miliarde de euro, fonduri obţinute din privatizare", a mai spus ministrul.

Borbely a precizt că prevederea nu se aplică retroactiv urmând ca această problemă să se clarifice uilterior, în urma unor discuţii cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

Potrivit ministrului delegat, de acest program vor beneficia aproximativ 25 000 de familii evacuate din casele naţionalizate.