" Ministerul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin Direcţia Generală Energie – Organismul Intermediar pentru Energie anunţă deschiderea cererii de propuneri de proiecte aferente operaţiunii 'Sprijinirea investiţiilor în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale şi petrolului, precum şi ale reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, în scopul reducerii pierderilor în reţea şi realizării în condiţii de siguranţă şi continuitate a serviciilor de transport şi distribuţie-partea de transport'. Bugetul alocat acestui apel este în valoare de 242.917.000 lei din fonduri publice” a comunicat luni ministerul.
Potrivit reprezentanţilor MECMA, valoarea maximă a finanţării din fonduri nerambursabile este stabilită astfel: 85% din valoarea rezultată în urma calculării deficitului de finanţare, în cazul proiectelor pentru care veniturile generate în perioada de operare pot fi estimate cu acurateţe (spre exemplu, proiecte de tip SCADA şi extindere de linii), determinarea procentuală a intensităţii maxime obţinându-se raportând valoarea finanţării nerambursabile stabilite la valoarea totală a cheltuielilor eligibile şi maxim 50% din cheltuielile eligibile ale proiectului cu o limită maximă a ajutorului de 50 milioane lei pe proiect, în cazul proiectelor pentru care nu se poate aplica metodologia deficitului de finanţare (spre exemplu, proiectele de modernizare/retehnologizare de staţii).


