Deși au părăsit Familia Regală britanică și, în urma renunțării la statutul lor, și-au pierdut cea mai mare parte a privilegiilor financiare, Meghan Markle și Prințul Harry au o situație materială de invidiat… Iar asta deoarece, indiferent de legi și decizii, popularitatea nu le-a dispărut peste noapte – Harry este tot nepotul preferat al Reginei Elisabeta a II-a, iar soția lui – fosta actriță din Suits și prima femeie provenită dintr-o familie birasială care a devenit ducesă, scire viva.ro.
Averea lor comună se ridică la 30 de milioane de dolari, iar recent, Meghan Markle și Prințul Harry au semnat un contract super avantajos cu Netflix pentru a deveni protagoniștii unor seriale și documentare.
Dat fiind însă că cei doi și-au achiziționat, luna trecută, o casă în Santa Barbara care a costat nu mai puțin de 14,7 milioane de dolari și s-au și angajat să le restituie plătitorilor britanici de taxe cele 2,4 milioane de lire sterline folosite pentru amenajarea reședinței lor – Frogmore House – din Marea Britanie, veniturile lor s-au diminuat substanțial…
Asta aparent, fiindcă, recent, a ieșit la iveală un formular de solicitare pentru evenimente virtuale, editat de Agenția Harry Walker, de unde reiese că cei care vor să-i rezerve pe Prințul Harry și Meghan Markle în calitate de vorbitori virutali trebuie să plătească 1 milion de dolari, relatează Mirror. Pe scurt, cei doi foști Duci de sussex câștigă o cifră cu 6 zerouri ținând discursuri online!





