Cât costă un pașaport și în cât timp se eliberează. Care sunt documentele necesare. În România există mai multe tipuri de pașaport. Unul normal și unul în regim de urgență, sau unul temporar, iar prețurile sunt diferite.
Cât costă un pașaport și în cât timp se eliberează. Care sunt documentele necesare
În ceea ce privește tipul de pașapoarte, acestea sunt de mai multe feluri:
- pașaportul simplu electronic;
- pașaportul simplu temporar;
- pașaportul simplu electronic/simplu temporar cu menționarea statului de domiciliu.
Pentru pașaportul simplu electronic, taxele sunt de 258 de lei – pentru persoanele cu vârstă peste 12 ani, respectiv 234 de lei – pentru persoanele cu vârsta sub 12 ani Pentru pașaportul simplu temporar, taxa unică este de 96 de lei, indiferent de vârstă.
Termenul de eliberare pentru pașaportul simplu electronic este de 15 zile pentru cetățenii care depun actele pe teritoriul României. Pentru persoanele stabilite în străinătate, într-o țară membră UE, și care depun actele necesare în consulate, termenul este de 45 de zile. Iar pentru cei care vor să obțină pașaportul într-un stat care nu este membru UE, termenul este de 65 de zile.





