money.ro
Actualitatemoney.ro

Cat de mult va scadea SIF3 dupa intrarea actiunilor noi?

Publicat la 02.07.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cat de mult va scadea SIF3 dupa intrarea actiunilor noi?

Totusi, circa 30% din noile actiuni ar putea sa nu fie tranzactionate vreodata, ramanand astfel disponibile pentru tranzactionare 322 milioane de actiuni. Actiunile SIF3 au pierdut ieri 8,27%, valoarea acesteia ajungand la 366 mil. euro.

 “Media zilnica de tranzactionare pe SIF3 este de un milion de actiuni. Estimam ca 30% dintre noile actiuni nu vor fi tranzactionate foarte curand, sau poate niciodata, pentru ca sunt alocate cuponarilor. In concluzie, raman peste 322 milioane de actiuni care ar putea fi tranzactionate, adica volumul pentru 320 de zile de tranzactionare”, a declarat Florin Ilie, directorul diviziei de brokeraj a ING Bank Romania.

“Presiunea pe actiunile SIF Transilvania se va simti in continuare, ceea ce va duce SIF 3 in jos. Odata cu ridicarea suspendarii actiunilor, a cazut si argumentul care sustinea actiunile SIF3, adica acea posibilitate ca majorarea de capital sa fie anulata”, a mai spus Ilie. Brokerii sunt de parere ca investitorii ar putea sa nu fie atat de tentati sa-si vanda titlurile primite in mod gratuit, avand in vedere scaderile mari inregistrate pana acum de actiunile SIF Transilvania. De exemplu, cei care au cumparat inainte de majorare la pretul de 4 lei/actiune, acum ar fi pe pierdere. Decizia CNVM a surprins ieri piata, in conditiile in care SIF3 mai are pe rol un proces cu acelasi subiect. Avocatii Cocor caracterizeaza decizia CNVM ca fiind “aberanta” si spun ca depozitarul si bursa ar trebui sa creeze o piata paralela pentru tranzactionarea actiunilor emise in cadrul majorarii de capital, in conditiile in care o hotarare favorabila in procesul care mai are ca obiect anularea majorarii ar produce efecte asupra actiunilor emise.

“E o decizie aberanta, care a fost pusa in aplicare cu premeditare, tocmai pentru a se amesteca actiunile noi cu cele deja existente. Toata lumea care intelege in profunzime cazul este constienta ca, in celalalt proces, Curtea de Apel nu are cum sa nu dea un verdict favorabil”, considera Ionut Dobrinescu, avocatul Cocor. CNVM a explicat ca, avand in vedere deciziile instantei cu privire la procesul cu Cocor, precum si faptul ca procesul cu Stoica are aceeasi motivatie, decizia de suspendare a actiunilor a putut fi amanata.

“In acest moment, nu exista motive pentru oprirea actiunilor. Nici una dintre cele doua parti nu a cerut suspendarea actiunilor, iar CNVM nu este obligat prin lege sa suspende o actiune ori de cate ori exista un litigiu pe rol”, a declarat Mihaela Dragos, director directia juridica in cadrul CNVM.

Cu toate acestea, in momentul cand un cumparator va da un ordin pentru a lua din piata actiuni SIF 3, el nu va sti daca fac parte din majorarea de capital sau sunt titluri vechi si va fi prezumat ca un cumparator de buna-credinta. “Nulitatea actului prin care s-a aprobat majorarea ar produce efecte, dar cumparatorul, teoretic, nu ar trebui sa fie obligat sa dea banii inapoi. E, intr-adevar, o mare problema”, spune Dobrinescu.

Reprezentantii Depozitarului Central nu au comentat ieri despre posibilitatea crearii unei piete paralele. “O sa punem in aplicare reglementarea CNVM. Actiunile vor fi disponibile la tranzactionare incepand de luni”, a declarat Adriana Tanasoiu, directorul general al Depozitarului.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite