Un raspuns logic si transmis corect, cred eu, ar fi fost mult mai eficient decat milioanele de euro aruncate in promovarea aproape sufocanta de pe televizor, scari rulante, manere la metrou, bancomate, aproape unde vrei sau nu vrei! Campania jucatorilor de pe Pilonul II s-a axat pe a ne spune ce batranete fericita vom avea, ce bine va fi sa iesim la pensie pentru a ne putea bucura de traiul atat de mult visat. Mi s-a parut o intoarcere la Romania primilor ani ‘90. Mai tineti minte reclamele naive, copilaresti, care rulau atunci? Romanul, tind sa cred, a mai evoluat de atunci, iar promisiunile acestea zaharoase s-au ruinat rapid in mintea celor care au vazut indarjirea cu care administratorii batranetilor noastre fericite s-au aparat de garantarea unui randament peste inflatie. Nu ma situez neaparat de partea celor care au cerut asta.
Este ceva ce a lipsit constant din comunicarea jucatorilor Pilonului II, ceva ce romanii nu au vazut in toata aceasta campanie si i-ar fi ajutat mult sa simta importanta deciziei de a alege sa cotizeze la un anumit fond de pensii. Caracterul de investitie sau de afacere. Chiar daca la un randament mai modest. Senzatia ca dai un ban care iti va aduce ceva real, in plus fata de ce era cunoscut pana acum. Adica o diferenta fata de pensia de stat, fata de deziluziile mari, create de Pilonul I. Ceea ce romanii au putut insa clar sa inteleaga este un singur lucru: ca pensiile private obligatorii sunt o mare afacere, dar (deocamdata) numai pentru cei 18 administratori de fonduri de pensii. Marea sansa a Pilonului II, fata de marea depresie numita Pilonul I, este de a fi nu doar un sprijin la pensie, ci de a-i aduce si pe romanii fara apetit la risc in spatiul investitiei, al plasamentelor care asteapta un viitor profit. Pentru a putea raspunde, in functie de strategia de investitii a unui fond, cat de rau este sa fii pensionar la voia sortii.
