Ministerul de Finanţe a împrumutat în acest an aproape 52 de miliarde de lei prin titluri de stat, sub valoarea programată de peste 58 de miliarde de lei. O mare parte a nevoii de finanţare a fost acoperita cu două emisiuni în euro. Cifra este considerabil mai mică decât în 2009, când autorităţile au atras din piaţă 76 de miliarde de lei prin titluri de stat în euro şi în lei.
Statul român a beneficiat în acest an de dobânzi mult mai mici decât în 2009. Pe final de an, de exemplu, Finanţele au obţinut randamente mai mici de 7% la titluri cu maturitate de până într-un an, faţă de costuri de 9% la începutul acestui an şi de peste 11% în primele luni din 2009. Pe de altă parte, împrumuturile masive ale Finanţelor din 2009 şi 2010 au urcat puternic datoria publică.





