Veniturile de acest tip ale SAI-urilor sunt mai mici decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, în multe cazuri cu peste 50%. În ciuda faptului că, începând din martie, cotaţiile bursiere s-au instalat pe o tendinţă de creştere consistentă, fondurile cu expunere pe Bursă sunt încă departe de nivelul activelor medii înregistrate pe parcursul primului semestru din anul trecut. Încasările sunt proporţionale cu media activelor fondurilor aflate sub administrare. “Fondurile de acţiuni mari au scăzut cel mai mult (faţă de anul trecut - n.red.). Am recuperat active cu fondul de obligaţiuni, însă aici comisionul este mai mic şi cu greu poate compensa scăderea pe fondurile de acţiuni”, explică Aurel Bernat, director de vânzări la BT Asset Management, care a încheiat semestrul întâi pe poziţia a cincea în topul SAI-urilor, după activele fondurilor mutuale gestionate. Creşterea spectaculoasă a activelor fondurilor monetare a redus impactul scăderii activelor bursiere. Peste 80% din totalul veniturilor din administrarea fondurilor mutuale au fost încasate de SAI-urile care fac parte din grupuri bancare şi care au mizat preponderent pe fondurile monetare.
O treime din încasările pe semestrul întâi aparţine numai administratorului Erste Asset Management, al cărui fond - BCR Monetar - acoperea singur, în 30 iunie, aproape un sfert din valoarea totală a activelor celor 50 de fonduri de pe piaţă, de aproape 400 mil. euro.
Raiffeisen Asset Management (RAM) a încasat din administrarea fondurilor mutuale peste 2,2 mil. lei (0,5 mil. euro) şi aproape 50.000 de euro din administrarea conturilor individuale. Un fond închis şi un fond de pensii facultativ au adus în plus venituri de circa 100.000 de euro, potrivit datelor RAM. Firma nu ar fi înregistrat profitul de peste 300.000 de lei (70.000 de euro) dacă nu ar fi avut venituri financiare de peste 140.000 de euro din plasamentele resurselor proprii, cu cheltuieli de nici o mie de euro. Din administrarea personalizată a câştigat şi Aviva Investors, aproape 100.000 de euro.
Conturile administrate reprezintă peste 40% din totalul activelor operate de Aviva Investors, de 34,6 mil. lei (8,2 mil. euro). În acelaşi timp, clienţii individuali ai RAM sunt societăţile de asigurări ai căror clienţi au plasamente în componentele de investiţii de tip unit linked.
Cât se câștigă din administrarea fondurilor mutuale
Publicat la 20.08.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



