Meseria de linior este caracterizată de ceilalţi colegi ca fiind una dintre cele mai grele munci. Ei ar putea lejer participa la maraton, pentru că meseria lor este să ia la picior noapte de noapte şinele din tunelurile de metrou. Asta fac, iar pentru munca prestată, la sfârşit de lună, ridică vreo 20 milioane de lei vechi. Este mult sau puţin? Să lucrezi la linii nu este cel mai simplu lucru, chiar dacă aşa pare la prima vedere. “La linii se lucrează numai noaptea, între 23.45 şi 4.00, când se opreşte circulaţia şi se scoate curentul de pe linii”, ne spune Remus Birtaşu, unul dintre dispecerii de la Metrou. Oamenii vin, coboară în tunel şi iau la pas şina de metrou din toată reţeaua. “Verifică reţeaua, metru cu metru. În medie, norma pe fiecare om, într-o tură, este de 4 km, doi dus, doi întors”, adaugă dispecerul pe care liderul de sindicat al Metrorex, Ioan Rădoi, l-a desemnat să ne arate cum se lucrează la metrou. “Verificarea se face vizual, iar atunci când unul depistează o defecţiune, cheamă echipa de intervenţie. De aici încolo începe rolul nostru”, spune, dintr-o bucată, Răsvan Marinescu, şeful echipei de intervenţii linii. Omul se hotărăşte să vorbească despre munca sa destul de greu. Pe toţi angajaţii de la metrou i-a enervat la culme atitudinea ministrului Transporturilor, aşa că preferă să-şi macine cuvintele în minte minute în şir.
“Vedeţi praful ăsta de pe perete? La fel e şi în plămânii noştri, dar nimeni nu vorbeşte despre asta. Dl ministru ne spune că s-au ieftinit alimentele. De la 38 de ani nu mai văd nici să scriu, nici să citesc. În gură mai am trei dinţi ai mei. Restul sunt toţi puşi. Asta înseamnă munca în tunel”, povesteşte omul. Nu vrea să intre în discuţii amănunţite despre măririle de leafă. Crede că fiecare trebuie să aibă salariul pe care îl merită pentru munca prestată. Nu vrea să jignească pe nimeni, dar crede că nici nu trebuie să se lase călcat în picioare de politicieni. Crede că totul pleacă de la politică, de la faptul că sunt puţini politicieni care se gândesc cu respect la oamenii care muncesc. Cu sâmbete, cu duminici, cu sărbători, iau cam 20-22 milioane de lei în mână. Nu ne ajung. Am soţia pensionată medical, avem rate. Uneori le mai amân, alteori, plătesc câte un sfert. Ce să facem?! Lucrez aici din ‘86 şi nu prea am unde să plec”, spune el. Cu o lanternă galbenă pe umăr, merge în lungul liniei şi se uită din când în când la buşoane şi buloane. “Macazurile sunt cele mai importante, la ele trebuie atenţie maximă. Când omului de la linii i se pare că e ceva în neregulă, cheamă echipa de intervenţie. Avem şi nişte utilaje, dar de regulă intervenţiile se fac manual, că nu prea sunt bani. Când o şină se defectează, doi oameni o deşurubează, o prind cu cleşti şi o iau în spate. Nu e prea simplu”.
Atent, omul ne cere să nu ne aşezăm pe linii şi să ne grăbim, pentru că în câteva minute se va da curent pe linii. Ne conformăm şi aflăm că, deşi e grevă, garniturile de metrou îşi vor face rondul obişnuit goale, fără călători, între orele 4.30 şi 5.00. “E vorba despre siguranţa circulaţiei. Nu poţi să te joci cu vieţile oamenilor, aşa că primul drum se face cu trenul gol. Dacă e vreo defecţiune pe linie, măcar să nu deraieze tren cu oameni înăuntru”.
Siguranţa circulaţiei este cuvântul de ordine şi la dispeceratul de trafic. Trei oameni pe tură supraveghează câte opt ore traficul. “Aici nu ai voie să greşeşti, pentru că pui în pericol vieţile unor oameni. Ai greşit, ai zburat, mai găseşti de lucru la măturat străzi”, spune Remus Birtaşu, care lucrează la dispecerat. Omul menţionează că, la dispecerat, nici măcar nu se glumeşte cu gripa porcină. “Dacă unul dintre noi ar contracta virusul, tot metroul ar trebui să intre în carantină”, spune el. Remus Birtaşu lucrează de 25 de ani la metrou şi a trecut prin mai multe trepte ierarhice înainte să ajungă la dispecerat. Încăperea are cinci tablouri de bord, pe care linii roşii, albastre sau albe indică în fiecare secundă starea traficului. Activitatea a fost informatizată abia acum şapte ani, spune una dintre doamnele de la pupitru, care lucrează la metrou de la 18 ani. În cei 30 de ani de la introducerea metroului în Capitală, s-a lucrat mai întâi cu nişte cearşafuri de hârtie, pe care se notau orele de plecare şi sosire pentru trenuri, cu alte cuvinte, se monitoriza traficul. La suprafaţă, cei 30 de ani care au trecut peste metrou se văd. În dotările de la dispecerat, în garniturile noi de tren. În subteran, spun oamenii, nu este însă mare diferenţă. Şi atunci, şi acum, tot manual se reparau liniile, tot cu lopata şi târnăcopul se lucra. Şi ar mai fi o diferenţă. În perioada de început a metroului, în subteran oamenii lucrau cu lămpaşe, ca minerii. Acum, de vreo zece ani adică, au evoluat, folosesc nişte lanterne. În teorie, sunt mai bune, în practică însă, lasă de dorit. “Uneori, mi se pare că tot lămpaşele de miner erau mai bune”, conchide şeful echipei de intervenţie.
Citește și:
- 12 ore de grevă zilnic, 300.000 de călători afectaţi, haos în trafic
- Este îndreptăţit protestul?
- Greva, pretext pentru împunsături politice
- Subvenţia ţine metroul pe şine
- Berceanu invocă legea
- Oamenii de la metrou
