Este greu de prezis ce se va întâmpla în lunile următoare şi în 2009, spune economistul de la Banca Mondială, în condiţiile în care marja de eroare este mare. România poate avea şi creştere economică, dar şi recesiune, situaţie care depinde de o multitudine de factori, printre care recesiunea şi evoluţia ţărilor din Europa de Vest şi capacitatea viitorului guvern de a răspunde prompt, eficient şi cu măsuri proactive în faţa crizei", a precizat Păuna.
Oficialul Băncii Mondiale crede că noul guvern ar trebui să ia în calcul scenariul cel mai pesimist şi, pornind de la acesta, să îşi adapteze pachetul de măsuri anti-criză. Avantajul României în depăşirea efectelor crizei mai rapid decât alte state europene constă, în opinia lui Păuna, în flexibilitatea pieţei româneşti, datorită reformelor "destul de liberale", faţă de economia europeană "percepută ca rigidă".
Economistul senior al Băncii Mondiale din România se aşteaptă la o revenire economică pe plan internaţional "la fel de rapidă pe cât a fost şi decelerarea economică şi prăbuşirea pieţelor" pentru că principala problemă ţine de încredere.


