"Au fost multe discuţii în legătură cu internarea fostului senator Cătălin Voicu. Acesta a ajuns luni dimineaţă la spital în urgenţă, având rectoragie, adică pierdere de sânge prin rect, dar şi anemie secundară. Totodată, pacientul are şi alte suferinţe, precum diabet, boală de inimă şi obezitate, în prezent fiind supus unor investigaţii medicale complexe", a spus medicul Mircea Beuran, şeful Clinicii de chirurgie 3 de la Spitalul Floreasca.
Iniţial, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, dr. Bogdan Opriţa, a declarat că Voicu nu este internat în unitatea medicală.
Managerul Spitalului de Urgenţă Floreasca, Radu Macovei, a precizat că a fost o confuzie de nume, fiind căutat printre persoanele internate în unitatea medicală Mădălin Voicu, nu Cătălin Voicu.
Macovei a mai spus că, după ce s-a ajuns la concluzia că este vorba despre fostul senator Cătălin Voicu, au fost făcute precizările de rigoare.
Fostul senator Cătălin Voicu trebuia să se prezinte luni la instanţa supremă pentru a fi audiat, întrucât la termenul anterior nu a putut da declaraţii în dosarul de corupţie, pentru că i s-a făcut rău la instanţă, fiind atunci transportat cu ambulanţa la spital.



