Protestul piloților
TAROM a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, pe perioada protestului de luni al piloţilor, acesta fiind un semnal de alarmă împotriva condiţiilor actuale de muncă şi managementului deficitar din companie, potrivit unui comunicat al Sindicatului Piloţilor de Linie din România (SPLR), citat de Agerpres.
„Astăzi, piloţii au tras un semnal puternic de alarmă, protestând împotriva condiţiilor actuale de muncă şi a managementului deficitar din companie. Această acţiune este un semnal de alarmă, având în vedere că numeroase aspecte critice, inclusiv cele legate de siguranţa pasagerilor, au fost ignorate prea mult timp. (…) Această întrerupere a activităţii, deşi necesară, este regretabilă pentru pasagerii noştri. Înţelegem inconvenienţele cauzate şi ne exprimăm regretul pentru disconfortul şi discontinuitatea pe care le resimt, acesta fiind şi unicul motiv pentru care demersurile noastre au apărut în al 12-lea ceas. Acţiunile noastre sunt motivate de dorinţa de a îmbunătăţi siguranţa şi calitatea serviciilor oferite, asigurând un mediu de lucru sigur şi demn pentru echipajul nostru”, transmit piloții.
Aceștia susţin că, în ciuda legislaţiei clare, inclusiv Legea 223 privind Alimentaţia de Întărire, TAROM continuă să neglijeze alimentaţia corespunzătoare pentru personalul navigant.



