Numărul de înscrieri este mare în condiţiile în care rata de promovare la bacalaureatul din acest an a fost de 45%, dar explicabil prin faptul că admiterea în facultate se face pe baza mediei din liceu şi a celei de la balacaureat, iar absolvenţii se pot înscrie la mai multe facultăţi chiar în cadrul aceleiaşi Universităţi.
La Universitatea din Bucureşti, 20.600 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarul la una din cele 19 facultăţi, ceea ce indică o concurenţă medie de 4 candidaţi pe loc. La fel ca în anii trecuţi, recordul îl deţine Facultatea de Administraţie şi Afaceri, cu 9,8 candidaţi pe loc, urmată de Facultatea de Geografie şi Facultatea de Limbi Străine, cu 7 candidaţi pe loc. În ceea ce priveşte specializările, cel mai vânat loc este cel la limbi moderne aplicate, unde concurenţa ajunge la 69 de candidaţi pe post.





