Câţi români au salarii mai mari de 1.000 de euro net pe lună
Publicat la 02.02.2018, 12:55:26
În 2013 în jur de 132.000 de români aveau salarii nete de peste 1.000 de euro net pe lună, adică mai puţin de 3% din totalul angajaţilor din economie, iar în toamna anului trecut numărul acestora a ajuns la peste 283.000 de persoane, reprezentând aproape 6% din totalul angajaţilor din economie.
Salariul mediu net pe economie este de 520 de euro.
Sprecialiştii în resurse umane spun că salariaţii care câştigă peste 1.000 de euro net pe lună sunt angajaţi cu 3 - 5 ani de experienţă, au studii superioare şi sunt experţi în diverse departamente, în inginerie, în domeniul financiar sau chiar în resurse umane. În 2013 doar în Bucureşti erau întâlnite astfel de salarii, iar în prezent salarii de peste 1.000 de euro se găsesc în Cluj, Timişoara, Iaşi, Sibiu sau Braşov.
Din totalul celor 283.000 de români cu salarii nete mai mari de 1.000 de euro net pe lună, 26.600 de persoane (9%) au salarii de peste 2.000 de euro net pe lună, iar circa 20.000 de persoane (7% din total) au salarii nete de peste 3.000 de euro net pe lună.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
ANRE introduce un mecanism prin care consumatorii pot câștiga bani dacă reduc voluntar consumul de energie

Actualitate
Europenii păstrează tot mai mulți bani cash pe fondul temerilor legate de război, dezastre și atacuri cibernetice

Actualitate
Asigurare de viață: când merită și ce alegi

Actualitate
Chiriile din marile orașe universitare au crescut. Unde s-au scumpit cel mai mult locuințele

Actualitate
