Pe 4 septembrie, USR a atacat la CCR proiectul de lege iniţiat de PMP, PNL şi PSD şi votată inclusiv de UDMR, care restrânge numărul de concurenţi pe piaţa produselor energetice.
„Amintim că proiectul votat, pe 2 septembrie de Camera Deputaţilor, primise aviz negativ şi de la Guvern şi a fost şi respins de Senat aproape în unanimitate. De asemenea, subliniem că după ce USR a tras un puternic semnal de alarmă privind disfuncţionalitatea proiectului, mai mulţi parlamentari au înţeles, în final, că legea va scoate de pe piaţă sute de firme mici şi mijlocii a căror obiect de activitate este comercializarea motorinei, în consecinţă reprezentanţi ai mai multor partide au semnat sesizarea USR”, arată partidul condus de Dan Barna, într-un comunicat de presă.
USR arată în sesizare că sunt încălcate mai multe articole din Constituţie, printre care:
Art. 11 alin. (1) din Constituţie, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.” Acest text al Legii fundamentale se referă la unul dintre principiile fundamentale ale încrederii între state în raporturile lor internaţionale: principiul bunei credinţe.


