Uniunea Europeană şi Rusia sunt angajate în ceea ce unii analişti denumesc un "război al conductelor", al cărui rezultat ar putea indica gradul de control al oficialilor de la Moscova asupra furnizării de energie din Europa.

Comisia Europeană, executivul Uniunii Europene (UE), a scutit segmentul austriac al conductei de cerinţa de a acorda acces terţelor părţi, în schimbul garanţiilor că va asigura competiţia pe acest sector al conductei, în contextul în care din 2012 se vor transporta gaze naturale din zona caspică şi din Asia Centrală, prin Turcia, către Europa.

"Decizia Comisiei cu privire la Nabucco arată susţinerea noastră pentru acest proiect, care va intensifica eforturile Europei de a diversifica sursele de furnizare de energie şi rutele pentru transportul gazelor naturale", arată un comunicat al comisarului european pentru energie, Andris Piebalgs.

"Proiectul nu este important doar pentru statele implicate, ci va contribui, totodată, atât la creşterea competiţiei cât şi la susţinerea securităţii în ceea ce priveşte furnizarea de gaze naturale pentru Uniunea Europeană", a adăugat Piebalgs.

Reprezentanţii UE au subliniat faptul că legislaţia europeană permite astfel de scutiri pentru ca noile proiecte de infrastructură "să aibă mai multă libertate de alocare a capacităţii şi de tarife de transport".

Oficialilor europeni le-a fost greu să găsească o ofertă suficientă de gaze naturale astfel încât să justifice proiectul Nabucco. Rusia, a obţinut însă, luna trecută, dreptul ca proiectul rival South Stream să traverseze Serbia, aliată a Rusiei, în drumul spre Europa, într-o mişcare descrisă de analişti ca o victorie a Kremlinului.

South Stream este un proiect în valoare de 10 miliarde euro pentru transportul gazelor naturale, deţinut de monopolul rusesc al gazelor naturale Gazprom şi de compania italiană energetică Eni, care prevede transportul de gaze naturale din Siberia spre Europa prin Marea Neagră.

Întrebat dacă şi proiectul South Stream va beneficia de astfel de scutiri, un purtător de cuvânt al CE a spus că cererile sunt analizate individual, pe baza a două criterii, îmbunătăţirea securităţii furnizării şi creşterea competiţiei.

Până în prezent, South Stream nu a solicitat, însă, nicio derogare, a mai arătat purtătorul de cuvânt al CE.

Sursa: NewsIn