''Principalele modificări şi completări se referă la planurile de strategie naţională, conţinutul şi criteriile programelor de dezvoltare rurală referitoare la sprijinul pentru exploataţiile aflate în curs de restructurare, precum şi la majorarea plafonului pentru avans în anii 2009 şi 2010 pentru proiectele de investiţii, adaptarea dispoziţiilor privind ajutoarele de stat pentru anumite măsuri cofinanţate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi pentru finanţările naţionale suplimentare'', se arată într-un comunicat al Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR)
Un fermier care vrea să beneficieze de un avans pentru un proiect depus în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) trebuie să depună o garanţie financiară, eliberată de o instituţie financiar bancară, care să acoperea suma solocitată în proporţie de 110%.
Sursa: NewsIn



