Valoarea contractelor de soluţii de eficienţă energetică de tip „performance contracting“ va depăşi 520 de miliarde de dolari numai în SUA, potrivit celebrei companii de consultanţă McKinsey, citată de portalul de investiţii The Motley Fool.
„În următorii trei până la cinci ani se poate precvedea că valoarea acţiunilor micilor firme care lucrează în sistem performance contracting se va tripla, iar pe termen mai lung va creşte de peste 10 ori“, crede Mark Brooks, editorul şef al The Motley Fool.
Sistemul de contractare a performanţei energetice (performance contracting) pare ideal mai ales în vremuri de criză. Companiile care furinizează acest tip de servicii, ESCO (Energy Services Company) vin şi instalează dispozitive şi aplică soluţii de economisire de energie (nu neapărat numai electrică) şi acceptă să fie plătite cu o anumită parte din valoarea economiilor realizate.
Editorul de la The Motley Fool avea în vedere performanţele unei anumite companii, care a câştigat un contract de 800 milioane de dolari cu Departamentul de Energie al SUA şi are drept clienţi muncipalităţile Chicago, San Francisco, Boston, Cincinnati şi San Antonio, şcoli, univertităţi şi spitale.
Astfel de companii există și în România, în ciuda slabei dezvoltări a acestui tip de afacere la noi. Grupul clujean EnergoBit a înființat o companie special pentru această afacere și a obținut și un credit de 10 mil. euro de la BERD, pentru dezvoltarea acestei linii de activitate (vezi MONEY.ro din 21 iulie). EnergoBit ESCO are în proiect extinderea în Bucureşti, Braşov, Bacău şi Constanţa.
Conform studiilor făcute de BERD, economiile care ar fi posibile aplicând aceste soluţii energetice sunt de 30-50% în cazul unor clădiri publice şi de 40-60% în cazul unor municipalităţi. Compania ESCO identifică măsurile necesare pentru economisirea energiei, proiectează soluţia, finanțează și realizază proiectului, evaluează și monitorizează economiile realizate și asigură managementul energetic.
Cât priveşte compania pe care The Motley Fool ar recomanda-o investitorilor, dintre cele 16 firme care au obţinut contracte cu Departamentul de Energie al SUA, doar una singură, Ameresco, ar corespunde descrierii, potrivit Seeking Alpha, un alt portal de investiţii care dă şi mai multe detalii despre compania americană.
Afacerea din care se scot de zece ori banii până în 2020
Publicat la 15.12.2011, 22:07:42
Articole înrudite

Actualitate
VERTIK: Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro sunt invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK, pentru a identifica rutele de finanțare alternativă potrivite dezvoltării afacerii

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Forța capitalului românesc! Top 100 companii antreprenoriale din România. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri
Cele mai citite
- 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
- 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
- 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
- 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
- 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley
Newsletter zilnic money.ro
Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.
