Informaţia a fost confirmată de reprezentanţi ai Ministerului bulgar de Finanţe, care au precizat că CE i-a informat despre lansarea anchetei.
Potrivit Ministerului de Finanţe, este vorba de o verificare de rutină şi nu există nicio bază pentru suspiciunile că guvernul de centru-dreapta ar fi ales în mod deliberat să plaseze aproape jumătate dintre depozitelor companiilor de stat importante într-o singură bancă.
Însă experţi au subliniat că CE ar putea declanşa procedura de infringement împotriva Bulgariei şi ar putea impune o amendă mare, dacă vor conchide că această măsură încalcă directivele europene.
La mijlocul anului trecut presa a scris că Banca Comercială pentru Corporaţii deţine aproape jumătate din banii companiilor strategice de stat. Datele au fost furnizate de ministrul de finanţe Simeon Djankov, la cererea redactorilor şefi ai celor mai mari 11 ziare din ţară.
Printre cele 18 societăţi care au depozite la BCC se numără companii energetice, precum Bulgargas, Bulgartransgas, compania de energie electrică NEK, centrala nucleară Kozlodui şi termocentrala Mariţa Est II, precum şi Bulgartabac, Poşta, Aeroportul Sofia sau compania de căi ferate.
Aproape 65% din banii companiilor sunt concentraţi în trei bănci, a căror cotă de piaţă nu depăşeşte 9% - Banca Centrală pentru Corporaţii (48%), CIBank (în care iubita premierului, Ţvetelina Borislavova, a deţinut până la sfârşitul anului trecut 18% din acţiuni) şi Banca Centrală Cooperativă.
CE anchetează Bulgaria, suspectată că a acordat ajutoare de stat unei bănci comerciale
Publicat la 11.01.2011, 10:07:59
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
