Preşedintele ANRCTI spune că în legea de înfiinţare a autorităţii s-au strecurat unele prevederi care încalcă legislaţia europeană, iar procedura de adoptare încalcă Constituţia României. Conform Constituţiei, în cazul înfiinţării de autorităţi autonome, Camera decizională trebuie să fie Senatul, şi nu Camera Deputaţilor. "Legea a apărut brusc, fără transparenţă şi a fost o iniţiativă a comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor. S-a votat foarte rapid şi noi nu am fost consultaţi, nici piaţa şi nici operatorii. Ne-am trezit cu legea în braţe", a declarat preşedintele ANRCTI, Dan Georgescu. Nerespectarea procedurilor de adoptare a legii privind înfiinţarea ANRCTI a fost semnalată marţi de Traian Băsescu, care a retrimis actul normativ înapoi în Parlament.
Preşedintele ANRCTI a mai atras atenţia asupra constrângerii politice la care ar putea fi supusă autoritatea, precum şi că, prin forma legii trimise de către Camera Deputaţilor la promulgare, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei încalcă independenţa ANRCTI. "Aşa cum era ANRCTI, în coordonarea Guvernului, se asigura un grad mare de independenţă, în sensul că nu exista nicio ocazie instituţională în care executivul să dea instrucţiuni sau să influenţeze Autoritatea. Preşedintele şi vicepreşedinţii erau numiţi pe o perioadă de cinci ani şi nu exista nicio posibilitate de a fi demişi de către primul-ministru, decât în cazul în care aceştia ar avea o condamnare penală - deci pentru nişte lucruri foarte clare", a mai spus Georgescu.
Scrisoarea comisarului european pentru telecomunicaţii, Vivian Reding, în care aceasta îşi manifestă îngrijorarea privind independenţa politică a ANRCTI a fost trimisă luni."Era o scrisoare prin care doamna Reding îşi exprima îngrijorarea referitor la modificarea legislativă care a avut loc şi cerea ministerului nişte lămuriri. Informaţiile importante au apărut miercuri, când purtătorul de cuvânt al doamnei Reding a răspuns la nişte întrebări mai punctuale şi a făcut afirmaţii legate de procedura de infringement. În scrisoarea iniţială nu exista decât exprimarea îngrijorării". Dan Georgescu a mai adăugat că ANRCTI nu s-a opus în momentul în care a apărut legea pentru că în programul de guvernare era precizat că Autoritatea trebuie să treacă în subordinea Parlamentului.
Georgescu a explicat că ANRCTI a fost înfiinţată prin ordonanţa 134 din decembrie 2006, ea a mers ulterior la Senat - unde a fost adoptată în varianta executivului, iar la Camera Deputaţilor a fost adoptată legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă, dar cu un text cu amendamente, care au schimbat complet legea iniţială. Cu acele amendamente a fost trimisă spre promulgare la preşedinte.
Preşedintele Traian Băsescu, a cerut, marţi, Parlamentului, reexaminarea legii pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei. Băsescu arată că în forma Legii transmise spre promulgare, ANRCTI devine o autoritate publică autonomă aflată sub controlul unic al Camerei Deputaţilor şi nu sub controlul ambelor Camere ale Parlamentului, cum sunt celelalte autorităţi publice autonome, precum Consiliul Naţional al Audiovizualului sau Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Sursa: NewsIn
CE ar putea declanşa procedura de infringement în comunicaţii
Publicat la 07.11.2007, 15:04:02
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
