Ce avere are Maia Sandu conform declarației sale de avere! Președinta Republicii Moldova dovedește o situație materială modestă față de cele ale majorității politicienilor români.
Supracercetată datorită unor sesizări făcute de un petiționar, încă din perioada când Maia Sandu și-a exercitat funcția de prim-ministru al Moldovei, dar și în conformitate cu ultima declarație de avere pe care a depus-o anul trecut (la Autoritatea Națională de Integritate din Republica Moldova), șefa statului vecin deține un apartament de 74 mp, cumpărat în 2003. Mai are o mașină din 2007 (Toyota RAV 4) pe care a achiziționat-o la mâna a doua, și are economii de 2300 de dolari americani, la o bancă din Washington DC.

Ce avere are Maia Sandu conform declarației sale de avere. Are un salariu de trei ori mai mic decât al lui Klaus Iohannis
Ca venituri, Maia Sandu a obținut anul trecut venituri salariale de de aproximativ 64.500 lei românești, la care se adaugă diurne de 15.600 lei românești, conform postului de televiziune TV8.
Maia Sandu (50 de ani) are un salariu de trei ori mai mic decât al lui Klaus Iohannis, președintele care are trei apartamente și trei case în Sibiu. Spre deosebire de Maia Sandu, Klaus Iohannis nu are automobil personal, și face bani buni din chirii.




