Economistul-sef al bancii centrale, Valentin Lazea, declarase miercuri ca BNR ia in calcul reducerea rezervei in cazul in care sunt indeplinite simultan doua conditii: Romania semneaza acordul cu FMI iar guvernul intareste politica fiscala si salariala. De asemenea, presedintele Traian Basescu a declarat ca va exista un acord intre Banca Nationala si bancile-mama ale institutiilor de credit din Romania, prin care acestea sa nu poata scoate bani din tara daca vor fi reduse rezervele minime obligatorii in urma obtinerii unui imrpumut de la CE si FMI.
Dupa ce o reducere de doua puncte a RMO pentru lei la sfarsitul anului trecut, pana la 18%, a fost urmata de iesiri masive de capital, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a admis ca decizia a fost o greseala la momentul respectiv.
Din rezerva valutara a BNR de 26 mld. euro, mai mult de 12 mld. reprezinta sume depuse de bancile comerciale in scopul constituirii RMO. Astfel, o reducere cu, de exemplu, 5 puncte de la 40% ar insemna pomparea in banci a 1,5 mld euro. Banii astfel eliberati se multiplica, prin creditare bancara, cu un indice teoretic maximal de 2-2,5, astfel ca suma finala disponibilizata poate ajunge in jurul a 3 mld. euro.

