money.ro
Piețe financiaremoney.ro

CE cere statelor UE sa contribuie pentru Est

Publicat la 22.02.2009, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
CE cere statelor UE sa contribuie pentru Est

Comisia Europeana (CE) a cerut, vineri, membrilor Uniunii Europene (UE) care au posibilitati financiare sa contribuie la alimentarea resurselor Fondului Monetar International (FMI), astfel incat institutia sa poata sprijini statele din Europa de Est, transmite AFP. “Cerem tarilor membre sa suplimenteze sprijinul acordat FMI, pentru a creste capacitatea de creditare a institutiei”, a declarat comisarul pentru Afaceri Economice, Joaquin Almunia. Oficialul european a oferit exemplul Japoniei, care a alocat Fondului o suma de 100 miliarde dolari. “Nu toate tarile membre ale UE pot spori fondurile alocate FMI, insa o parte isi pot majora contributia”, a adaugat el. Institutia financiara a avertizat in mai multe randuri, in ultimele saptamani, ca resursele de care dispune sunt suficiente pentru a acoperi doar pentru cateva luni necesarul de finantare al statelor cu probleme. In Europa de Est, Ungaria si Letonia au beneficiat deja de ajutorul FMI. Comisarul pentru Afaceri Economice si-a exprimat, in ultimele zile, ingrijorarea cu privire la soliditatea financiara a Romaniei, Croatiei, Ucrainei si Serbiei. Almunia s-a exprimat si in legatura cu problema sprijinirii sistemelor bancare ale statelor din Europa Centrala si de Est. “Sunt sigur ca guvernele care au decis sa recapitalizeze bancile, conform cu recomandarile furnizate de Comisia Europeana, se gandesc si la recapitalizarea bancilor care au investit in statele Europei Centrale si de Est”, a afirmat Almunia, intr-o conferinta de presa sustinuta la Bruxelles. Guvernele din mai multe state vest-europene, printre care Austria, Franta, Belgia, Spania, Germania si Marea Britanie, au introdus programe de sustinere a sectorului financiar si de recapitalizare a bancilor in valoare de zeci, in unele cazuri, sute miliarde euro. “Aceste recapitalizari vor aduce beneficii si subsidiarelor din Europa Centrala si de Est”, a adaugat el. Cele mai mari grupuri financiare prezente in regiune sunt Erste si Raiffeisen (Austria), UniCredit (Italia), Societe Generale (Franta) si KBC (Belgia).

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite