Ministerul Muncii anunţă că Bruxelles-ul i-a certificat autoritatea de management pentru derularea programelor cu bani UE
"Această certificare oficială este un pas important făcut de autorităţile române spre câştigarea credibilităţii în faţa oficialilor de la Bruxelles în privinţa bunei gestionări a banilor destinaţi României din Fondul Social European", se arată în comunicatul ministerului, unde se mai precizează că îndeplinirea criteriilor UE în acest domeniu face ca România să devină eligibilă pentru a cere rambursarea cheltuielilor făcute de beneficiarii proiectelor aprobate în cadrul liniilor de finanţare ale POS DRU.
Certificarea sistemului de management şi control vine ca urmare a unui audit efectuat de experţi europeni asupra funcţionării AMPOSDRU.
"În consecinţă, condiţia pentru efectuarea primei plăţi intermediare prevăzute în articolul 85 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 este îndeplinită", se arată într-o adresă trimisă AMPOSDRU de directorul general adjunct al Direcţiei Generale Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale si Egalitate de Şanse din cadrul Comisiei Europene, Lenia Samuel, susţine Ministerul Muncii.
În România, POS Dezvoltarea Resurselor Umane beneficiază, pentru perioada 2007 – 2013, de 4,253 miliarde euro, din care 3,476 de miliarde euro reprezintă finanţarea UE, prin Fondul Social European, iar 613 milioane euro este contribuţia bugetului de stat.
Obiectivul generalal POS DRU este dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii acestuia, prin corelarea educaţiei şi a învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea de oportunităţi sporite pentru participarea viitoare pe o piaţa a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă a 1.650.000 de persoane.
Obiectivele specifice ţin de promovarea calităţii sistemului de educaţie şi formare profesională iniţială şi continuă, inclusiv a învăţământului superior şi a cercetării, a culturii antreprenoriale şi îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii muncii, facilitarea inserţiei tinerilor şi a şomerilor de lungă durată pe piaţa muncii, dezvoltarea unei pieţe a muncii moderne, flexibile şi incluzive, promovarea (re)inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor inactive, inclusiv în zonele rurale, îmbunătăţirea serviciilor publice de ocupare, precum şi facilitarea accesului la educaţie şi pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile.