Oficialul recunoaşte că unele state au înregistrat variaţii în volumele de gaz primite, dar spune că o parte a problemelor "a fost rezolvată". Informaţiile disponibile aseară arătau că situaţia "a revenit la normal" în Ungaria iar scăderea notabilă a presiunii, remarcată în România, a fost, de asemenea, rectificată.
Purtătorul de cuvânt a spus că vremea foarte rece din Europa va duce la o creştere imediată a consumului de gaz. "Europa are interesul ca disputa dintre Kiev şi Gazprom să fie rezolvată cât mai rapid", a subliniat oficialul european. O delegaţie a Uniunii era aşteptată astăzi în Ucraina, experţii urmând ca apoi să se întâlnească şi cu reprezentanţii Gazprom. Europenii vor să facă presiuni pentru a încuraja cele două părţi să se aşeze la masa negocierilor.



