money.ro
🔔 Alerte
ActualitateAlice Drăghici

Ce crede Iohannis despre excesul de zel din această perioadă al polițiștilor: Au fost și unele exagerări

Publicat la 28.04.2020, 19:51:02

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ce crede Iohannis despre excesul de zel din această perioadă al polițiștilor: Au fost și unele exagerări
Urmărește money.ro pe Google News

„Forțele de ordine au fost prezente și au acționat foarte eficient. Este adevărat, cunoaștem cu toții, că au fost și unele exagerări. Persoanele respective sunt trase la răspundere, sunt sancționate, sunt eliberate din poziții de conducere, dar sunt foarte puține astfel de cazuri. Gândiți-vă că au fost zeci și zeci de polițiști și jandarmi, însoțiți de forțe ale Armatei, care au venit să-i sprijine și care și-au făcut treaba foarte, foarte bine. Trebuie să recunoaștem și aceste lucruri. Poate, un pic, să fim chiar mândri de ei, că am reușit să ținem o astfel de epidemie și astfel de măsuri coercitive ieșite din comun sub control”, a declarat șeful statului.

 

Iohannis a precizat că nu a mai existat nicio situație în România post-decembristă când oamenii au trebuit să suporte atâtea măsuri coercitive.

 

„Marea majoritate au respectat aceste norme. Dar și cei care nu le-au respectat au fost trași imediat la răspundere și forțele noastre de ordine publică, trebuie să o spun, și-au făcut treaba foarte bine”, a adăugat acesta.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite