money.ro
Actualitatemoney.ro

CE dă 200 milioane euro ţărilor sărace pentru acces la energie şi lupta împotriva despăduririlor

Publicat la 04.11.2009, 13:14:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
CE dă 200 milioane euro ţărilor sărace pentru acces la energie şi lupta împotriva despăduririlor

Este vorba de a doua etapă a programului european de cofinanţare pentru energie destinat acestor ţări, care vizează perioada 2009-2013. Banii vor fi folosiţi pentru finanţarea activităţilor destinate să uşureze accesul populaţiei sărace la servicii energetice compatibile cu dezvoltarea durabilă, dar mai puţin costisitoare, a precizat executivul european.

În majoritatea ţărilor din grupul Africa, Pacific, Caraibe (ACP), mai puţin de 10% din populaţia din mediul rural are acces la servicii energetice moderne şi compatibile cu dezvoltarea durabilă.

Bruxelles-ul vizează, de asemenea, să contribuie prin această finanţare la lupta împotriva schimbărilor climatice, prin efortul de a găsi soluţii care să privilegieze energiile regenerabile. Utilizarea combustibililor tradiţionali, care duc la poluarea aerului din interiorul clădirilor, poate provoca probleme de sănătate şi chiar decese, a avertizat Comisia Europeană.

CE vrea să dea prioritate unor proiecte de investiţii în panouri solare, parcuri eoliene, energie hidraulică, biomasă şi sisteme geotermale, precum şi celor de promovare a eficienţei energetice în clădirile publice şi private.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite