Circa 465 milioane de euro din fondurile destinate Sofiei rămân blocaţi în continuare.
"Decizia de astăzi este rezultatul unei activităţi aprofundate a autorităţilor bulgare împreună cu serviciile mele", a spus comisarul pentru politică regională, Danuta Hubner.
"Acest lucru marchează un pas pozitiv spre normalizarea transmiterii de fonduri europene Bulgariei", a subliniat ea.
Potrivit Die Welt de luni, deblocarea banilor vine ca un bonus neaşteptat pentru premierul socialist Serghei Stanişev, înainte de alegerile generale de la 5 iulie, care, potrivit sondajelor, vor fi câştigate de GERB, popularul partid al primarului Sofiei, Boiko Borisov. Cotidianul german scria însă că este "probabil o pură coincidenţă" faptul că Danuta Hubner, comisarul care se ocupă de fondurile europene, este membră a socialiştilor europeni ca şi Stanişev. Hubner a schimbat însă de curând tabăra politică şi va candida în Polonia la alegerile europarlamentare din partea partidului liberal al premierului Donald Tusk, Platforma Civică, a cărui listă o deschide.
Recent, un europarlamentar german, Ingeborg Graessle, membră a comisiei PE pentru control bugetar, declara pentru NewsIn că îngheţarea fondurilor pentru Bulgaria, în iulie anul trecut, a fost eficientă, iar guvernul de la Sofia este mult mai conştient că trebuie să ia măsuri împotriva corupţiei şi crimei organizate. Bundestagul, camera inferioară a Parlamentului german, a votat joi un raport privind situaţia drepturilor omului în lume la care comisia pentru drepturile omului a introdus un amendament ce solicită sistarea fondurilor UE pentru România, constatând lipsuri ale statului de drept. "Parlamentul Germaniei constată cu îngrijorare deficienţele statului de drept ce continuă să existe în Bulgaria şi România. Bundestagul cere Uniunii Europene să aplice minimele măsuri de sancţiune sub forma îngheţării subvenţiilor şi pentru România, aşa cum a făcut-o în cazul Bulgariei", se arată în amendamentul anexat raportului privind situaţia drepturilor omului în lume care a fost votat joi de Bundestag.
CE a blocat în iulie 2008 circa 800 milioane de euro din fondurile pentru Bulgaria, dintre care 220 milioane au fost pierdute definitiv.
Puţin peste 100 de milioane de euro vizau fondurile regionale atribuite unor proiecte rutiere gestionate de Agenţia naţională de infrastructuri rutiere, al cărei director a fost suspectat că a favorizat un membru al familie sale pentru un contract. Aceste fonduri au fost deblocate marţi.
Restul sumei este împărţită între fonduri specifice programelor de preaderare - încă în curs în pofida intrării Bulgariei în UE în 2007 - şi fonduri agricole.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.