Marketingul este un cuvant mai elegant pentru “a vinde” si inseamna a avea bun-simt si rabdare mai mult decat orice altceva, a explicat succint Jay Conrad Levinson, parintele “Guerilla Marketing” pentru entrepreneur.com.

Marketingul este orice contact pe care o afacere il are cu colaboratorii. Marketingul este si adevarul, prezentat intr-o forma fascinanta. Din pacate, nu intotdeauna este vorba despre un adevar, iar forma pe care o ia acesta este oricum, numai fascinanta nu.

Marketingul este arta de a-i face pe oameni sa se razgandeasca. Multi antreprenori au conceptii gresite despre marketing. De exemplu: Marketingul nu inseamna publicitate - exista mai mult de 200 de forme de marketing, iar publicitatea este una dintre ele. Daca faceti publicitate, aceasta inseamna ca faceti numai publicitate. Marketingul nu inseamna a trimite brosuri prin posta - anumite companii cred ca pot sa atraga clientii de care au nevoie daca trimit brosuri prin posta. Companiile care vand produse din cataloage intra in aceasta categorie, dar celelalte afaceri au nevoie si de alte forme de marketing.

Marketingul nu se reduce la telemarketing - nimic nu este mai eficient ca telemarketingul, in cazul in care va adresati altor companii, iar raspunsurile pot fi imbunatatite prin publicitate. Marketingul nu este show-business - marketingul inseamna a crea dorinte, motivatii, dar un antreprenor nu trebuie sa creada ca marketingul este destinat divertismentului. Marketingul nu este o scena pentru umor - daca folositi umorul in campania de marketing, oamenii isi vor aduce aminte de gluma, nu de oferta. Daca folositi umorul, va fi amuzant prima si, poate, a doua oara, dar ulterior va va impiedica sa puneti in aplicare ceea ce face marketingul sa functioneze - repetitia. Marketingul nu este o invitatie pentru a fi destepti - oamenii ar trebui sa-si aminteasca oferta, nu partile creative, care distrag atentia. Marketingul nu este complicat - el devine complicat pentru cei care nu reusesc sa ii inteleaga simplitatea. Marketingul inseamna un plan si aplicarea acestuia. Marketingul nu face minuni - mai multi bani au fost irositi asteptand miracole decat prin orice alta conceptie gresita despre marketing. Marketingul este cea mai buna investitie, daca este facut bine, ceea ce presupune rabdare si planuire. Marketingul nu este un website - daca nu intelegeti principiile de baza ale marketingului, veti pierde multi bani online. Internetul ajuta, dar nu este totul.