CE: Gazprom, afara din proiectul gazoductului european!
Publicat la 16.06.2007, 09:18:14
Giganutul rus Gazprom va trebui să se retragă dintr-un proiect controversat de construire a unui gazoduct germano-rus pe sub Marea Baltică. Acest lucru se va întâmpla după ce UE va adopta noile reguli de separare patrimonială a societăţilor energetice, a anunţat comisarul pentru concurenţă Neelie Kroes, citat de AFP.
'Gazprom va trebui să îşi vândă acţiunile în societate, iar acest lucru va avea loc mai devreme sau mai târziu', a declarat Kroes, aflată în Estonia. Proiectul germano-rus pe sub Marea Baltică evită teritoriul celor trei ţări baltice şi al Poloniei, ceea ce nemulţumeşte Varşovia, Riga, Tallinn şi Vilnius.
'Sper că UE va adopta noi reguli care vor impune o separare a producătorilor de distribuitorii de energie electrică, care vor fi independenţi şi vor avea capital separat', a declarat comisarul. 'Regulile UE se vor aplica Gazpromului şi altor societăţi din ţările dinafara UE, în acelaşi mod în care se vor aplica şi societăţilor din ţările UE', a declarat ea într-o conferinţă de presă.
Gazoductul european, al cărui proiect a fost demarat în 2005 de un consorţiu controlat în proporţie de 51% de Gazprom, 24,5% de BASF şi 24,5% E.ON va furniza o soluţie alternativă la transportul gazului rusesc prin Europa de Est. Primul tronson al gazoductului urmează să fie operaţional în iulie 2010.
Proiectul germano-rus a provocat un val de nemulţumire în ţările baltice şi în Polonia, care consideră că le pune în pericol securitatea energetică.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
