În momentul în care va primi respectiva notificare din partea Spaniei, documentul va fi analizat de către Comisie, în conformitate de legislaţia UE în vigoare, a spus sursa citată.
Guvernul spaniol a decis vineri trimiterea la Uniunea Europeană, spre autorizare, a ordinului ministerial aprobat vineri prin care se reactivează restricţiile impuse pe piaţa muncii din Spania românilor, care de acum înainte vor avea nevoie de permis de muncă, potrivit ministrului dezvoltării şi purtător de cuvânt al guvernului spaniol, Jose Blanco. El a reafirmat că obiectivul acestei măsuri temporare este de a 'corela fluxul intrărilor' de români 'cu necesităţile' pieţei muncii din Spania şi de a 'evita ca aceste persoane că ajungă în economia subterană şi să fie victime ale abuzurilor şi exploatării în muncă'.
Această iniţiativă 'nu se referă la cei care îşi au deja rezidenţa în Spania', a mai spus ministrul Jose Blanco.
Totodată, măsura 'nu are nicio implicaţie asupra liberei circulaţii a persoanelor în spaţiul UE' şi 'se va gestiona, cum este logic, în deplină coordonare cu autorităţile române', a adăugat ministrul spaniol al dezvoltării.
Spania a ridicat de la 1 ianuarie 2009 restricţiile impuse pe piaţa muncii pentru români, de la aderarea României la UE în 2007. Numărul românilor care se stabilesc în Spania creşte în fiecare an, astfel că au ajuns să formeze comunitatea cea mai numeroasă dintre cele formate de străinii rezidenţi în ţara iberică, potrivit datelor furnizate de Institutul spaniol de statistică (INE). La 1 ianuarie 2011, în Spania se aflau 864.278 de români (15% din totalul străinilor), cu peste 33.000 mai mulţi faţă de aceeaşi dată a anului trecut. De asemenea, dintre aceştia, aproape 95.000 de şomeri români din Spania se aflau la începutul anului pe listele Ministerului spaniol al Muncii şi 7.000 dintre aceştia au beneficiat, pe o durată de şase luni, de programul PRODI, care acordă alocaţia specială de 426 de euro pentru şomerii rămaşi fără venituri, după epuizarea indemnizaţiilor şi ajutoarelor corespunzătoare perioadei de cotizare. Aproximativ 300.000 de români cotizează la serviciile de asigurări sociale (fiind şi aici comunitatea cea mai numeroasă de contribuabili străini).
În prezent, 10 state membre ale UE aplică măsuri tranzitorii în cazul cetăţenilor români şi bulgari pentru protejarea pieţei lor interne a forţei de muncă şi evitarea distorsiunilor pe aceste pieţe.
Perioada de tranziţie de cel mult 7 ani (2 plus 3 plus 2 ani) se încheie la 31 decembrie 2013, când toate statele din UE-25 vor trebui să îşi deschidă total pieţele muncii pentru lucrătorii români şi bulgari. În prezent este în curs a doua fază a perioadei menţionate, fază care se încheie la 31 decembrie 2011.
În cazuri excepţionale, dacă un stat din UE-25 a încetat să aplice măsurile naţionale şi se aplică deplina circulaţie liberă a lucrătorilor, în conformitate cu legislaţia comunitară, ţara respectivă poate cere să fie autorizată să reimpună restricţii, în cazul în care s-ar crea probleme grave pe piaţa forţei de muncă interne sau dacă există acest pericol. Apoi, Comisia Europeană va trebui să decidă ce fel de restricţii pot fi impuse şi pentru cât timp. Orice stat membru poate cere apoi Consiliului să amendeze sau anuleze deciziile Comisiei şi acest lucru trebuie să fie decis cu majoritate calificată. Deşi ''clauzele de salvgardare'' au apărut în fiecare Tratat de aderare, ele nu au fost activate niciodată până acum.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.