Pentru creşterea de până la 10% a cheltuielilor cu salariaţii pentru anul viitor, majoritatea companiilor iau în calcul o inflaţie de 4,5%, dar şi sumele datorate la stat pentru un angajat care au crescut.
Pentru a face faţă crizei economice, aproape toate companiile şi-au redus cheltuielile: în 2009, firmele au tăiat cheltuielile în medie cu circa 30-40% faţă de anul precedent, iar în acest an le-au scăzut în continuare cu circa 15% faţă de 2009.
În ceea ce priveşte alte categorii de cheltuieli, experţii R&M Audit arată că se înregistreaza creşteri, însă nu spectaculoase: bugetele de promovare şi marketing rămân la cote relativ reduse în 2011, companiile alocându-le în medie procente de creştere de 5-7% faţă de 2010. „Trebuie subliniat de asemenea faptul că vor fi în creştere cheltuielile cu serviciile prestate de terţi, în sensul creşterii externalizării diferitelor activităţi care nu constituie o activitate de bază pentru companie (servicii de avocatură, contabilitate, marketing, vânzări)”, a precizat Mirela Şerban, managing partner R&M Audit.


